Câteva precizări

În urma celor scrise de mine în articolul din 5 februarie, au existat voci care s-au grăbit să concluzioneze că sunt pesedist. Nu m-aş fi obosit să dau explicaţii dacă nu aş fi realizat că aceste concluzii devin un fenomen. De prea multe ori mi s-a spus că sunt pesedist doar pentru că nu-l simpatizez pe Băsescu. Păi, ce înseamnă asta? Că în România există doar Băsescu şi PSD-ul? Nu aş putea la fel de bine să simpatizez cu PNL-ul, cu Oprescu, Remus Cernea sau oricine altcineva? De ce gândirea voastră se reduce la dragoste faţă de Băsescu şi dragoste faţă de PSD? Atenţie! Nu faţă de Geoană, Iliescu, Năstase etc. Nu, ci faţă de PSD, de ”comunişti”. Dacă nu-ţi plac hohotele de râs ale lui Băsescu, discursurile mitraliate şi toate taxele născocite de Boc, dacă eşti nemulţumit de Udrea, Ridzi, Videanu, Blaga şi alţii, clar, eşti pesedist. Sau sluga vreunui mogul.

Voi lămuri acum toată treaba. NU sunt pesedist !!! De fapt, nu am un favorit pentru funcţia de Preşedinte al României. Nemulţumirea mea este legată de faptul că Băsescu e în fruntea ţării, că după cinci ani de hăhăieli, gafe şi popasuri la Golden Blitz, l-aţi ales încă o dată. ”Şi ce, Geoană dădea bani de la el să ieşim din criză?”, am fost întrebat. N-am zis că Geoană ar fi dat de la el. Pur şi simplu, vreau să văd un alt om în fruntea ţării. De ce? Sunt de părere că, atâta timp cât ai acordat credit unei persoane şi nu te-a mulţumit, trebuie să schimbi acea persoană cu alta. Dacă nici aceasta nu e capabilă, o schimbi cu alta. Şi schimbi, şi iarăşi schimbi, până găseşti una capabilă.  Îmi daţi voie să fac o comparaţie? Ei, chiar dacă nu-mi daţi, o să fac. Cazi într-o groapă. Încerci să ieşi, căţărându-te pe unul dintre pereţi. Nu reuşeşti. E momentul să încerci să te caţeri pe un alt perete, să cauţi o crăpătură de care să te poţi agăţa. Nu stăruieşti la acelaşi perete.

Deci, dragii mei, dacă nu mi-e bine cu Băsescu şi ai lui, vreau altceva. Sper că veţi înţelege, în sfârşit, că dacă voi îl îndrăgiţi pe Băsescu, există şi oameni care nu vă împărtăşesc sentimentele.

P.S.: Este ultima dată când sunt paşnic în timp ce discut despre această temă.

După ploaie vine… altă ploaie

”Noaptea va trece, se vor ivi zorile frumoase, va răsări soarele şi vor râde lotuşii”. Pe când se gândea astfel o albină într-o floare de lotus, o, ce nenorocire! Un elefant călcă pe ea.  (Appaya Diksita)

Compar mentalitatea acestei albine cu cea a cetăţeanului carpato-danubiano-pontic, ce zice astfel: ”Criza va trece, vor veni din nou zile bogate, vor creşte pensiile şi salariile, iar Guvernul va reduce taxele şi impozitele”.  Pe când se gândea astfel un român într-o garsonieră jalnică, o, ce nenorocire! Guvernul mai născoci o taxă.

Şi totuşi, albina şi românul au şi deosebiri în gândire. Dacă ar fi supravieţuit, albina s-ar fi răzbunat negreşit pe elefant. În schimb, românul ar fi ales acelaşi Preşedinte, care ar fi numit acelaşi Guvern. Care ar mai fi născocit o taxă. Simt nevoia să fac o paranteză: există şi români care nu gândesc aşa.

Dacă tot am adus vorba despre taxe şi impozite, am o propunere pentru domnul Boc: taxa pe existenţă. Adică fiecare cetăţean român să plătească o taxă pentru simplul fapt că îndrăzneşte să vieţuiască. Taxa a mai fost percepută în Anglia, în secolul XIV. Bineînţeles, poporul s-a revoltat, s-a lăsat cu revoluţie şi toate cele, dar staţi liniştit, domnule Boc.  Românii ştiu că după ploaie vine soare. Ei ştiu că Preşedintele şi Guvernul veghează şi trudesc pentru popor. Vor sta liniştiţi în florile lor de lotus şi, afişând zâmbete retarde, dobândite parcă în urma unor lobotomii, vor aştepta cu drag să se ivească zorile frumoase. Mai fac o paranteză: există români cu capul pe umeri.