Îmi plac nopţile pentru că mă simt în siguranţă în spatele perdelelor trase; pentru că e mai multă linişte şi pot să disting orice sunet; pentru că pot ieşi în întuneric să privesc stelele fără ca nimeni să mă privească; pentru că îmi pot lăsa gândurile să alerge libere oriunde vor; pentru că Soarele nu îmi mai arde trupul, iar oamenii nu îmi mai ard sufletul. Ei dorm. Eu sunt singur în întunericul nopţii. Doar liliecii mai intră nepoftiţi prin fereastra deschisă. Motanul toarce liniştit într-un colţ al camerei şi pare că nu-i pasă. Nici mie nu-mi mai pasă. Greierii au uitat că vine toamna şi îşi cântă în câmp simfoniile. Aş putea spune fără să greşesc că unul dintre ei falsează, dar cine ar crede? Adie un vânt rece şi plăcut, care aduce de departe parfumuri aproape uitate. Nu văd prea departe prin bezna nopţii, dar pot să-mi creez în minte orice tablou. Cănd se vor ivi zorii, voi fi de negăsit. Doar Luna va şti în ce aşternut îmi voi fi sfârşit zbaterea.
