Tablou nocturn

Îmi plac nopțile pentru că mă simt în siguranță în spatele perdelelor trase; pentru că e mai multă liniște și pot să disting orice sunet; pentru că pot ieși în întuneric să privesc stelele fără ca nimeni să mă privească; pentru că îmi pot lăsa gândurile să alerge libere unde vor; pentru că Soarele nu îmi mai arde trupul, iar oamenii nu îmi mai ard sufletul. Ei dorm. Eu sunt singur în întunericul nopții. Doar liliecii mai intră nepoftiți prin fereastra deschisă. Motanul toarce liniștit într-un colț al camerei și pare că nu-i pasă. Nici mie nu îmi mai pasă. Greierii au uitat că vine toamna și își cântă în câmp simfoniile. Aș putea spune fără să greșesc că unul dintre ei falsează, dar cine ar crede? Adie un vânt rece și plăcut, care aduce de departe parfumuri aproape uitate. Nu văd prea departe prin bezna nopții, dar pot să-mi creez în minte orice tablou. Când se vor ivi zorii, voi fi de negăsit. Doar Luna va ști în ce așternut îmi voi fi sfârșit zbaterea.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s